Laptele matern este cel mai bun aliment pentru sugari, oferind numeroase beneficii pentru bebeluş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni.

NUTRICIA susţine această recomandare, precum şi continuarea alăptării în paralel cu introducerea altor alimente în dieta bebeluşului la recomandarea medicului.

Contactează experţii NUTRICIA:

Monica Pintican

Medic specialist pediatru, Educator Perinatal SAMAS
Cluj-Napoca

Sunt medic specialist pediatru, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureșpromoția 2010. Dorința de perfecționare continuă m-a determinat  intru în programul Samas, obțînând Certificarea Samas în anul 2016.

Am ales pediatria din dragoste pentru copii, iar experiența acumulată pe parcursul anilor, în special în perioada în care am lucrat în secţia de pediatrie a unei Unități de Primiri Urgențe m-a făcut  înțeleg mai bine câte griji și îndoieli poate  aducă venirea pe lume a unui copil în sufletul unui părinte

Consider  informarea corectă este extrem de importantă pentru un viitor părinte, astfel provocările care apar odată cu copilul pot fi mult mai ușor de gestionat și de rezolvat.

Alege un tip de consiliere

Curs prenatal individual la domiciliu:

Preţ 200 RON

Solicită consiliere

Curs prenatal individual la domiciliu în afara oraşului:

Preţ 250 RON

Solicită consiliere

Consiliere postnatală la domiciliu:

Preţ 200 RON

Solicită consiliere

Consiliere postnatală la domiciliu în afara oraşului:

Preţ 250 RON

Solicită consiliere