Sarcina Gemelara | Sanatatea in Sarcina | AptaNutricia
Back Sănătatea în sarcină

Sarcina gemelară

Dacă în familia ta au existat cazuri de gemeni, probabil că nu vei fi foarte surprinsă când vei afla că ai o sarcină gemerală. Moștenirea genetică din familia imediată a mamei dublează șansele ca ea să fie însărcinată cu gemeni fraternali. Dacă ai o sarcină gemelară te felicităm – de două ori! – și te sfătuim să ții cont de recomandările specialiștilor, pentru a putea trece cât mai ușor peste cele 9 luni de sarcină.

Cazurile de sarcină gemelară în familia tatălui influențează mai puțin șansele tale de a avea gemeni fraternali. O astfel de sarcină se întâmplă datorită unei gene care predisupune o femeie la o ”hiperovulație”, în timpul căreia eliberează mai mult de un ovul. Așa că tati se poate bucura ”la dublu” când va afla că ești însărcinată cu gemeni.

În cazul gemenilor identici (bebelușii care au un set identic de gene, pentru că provin dintr-un ovul fertilizat care se divizează în două), această diviziune se produce spontan – spun experții. Nu există dovezi că, provenind dintr-o familie cu gemeni identici, vei avea, la rândul tău, o sarcină gemelară. 

Există, însă, dovezi că gemenii pot ”sări” peste o generație. Ce se întâmplă: dacă un bărbat moștenește gena hiperovulației de la mama lui, o va transmite fiicei lui, care ar putea elibera mai mult de un ovocit în timpul ovulației, având astfel șansa să conceapă gemeni. 

Când afli că ai o sarcină gemelară, probabil că te preocupă însă mai puțin motivele pentru care acest lucru s-a întâmplat, ci dorești să știi ce se va întâmpla pe parcursul sarcinii. Nu o să te mințim: va fi ceva mai dificil să fii însărcinată cu gemeni. 

Hormonii de sarcină – HCG Gonadotropina corionică umană, progesteronul, relaxina și estrogenul   –  cauzează durerile de spate și grețurile în sarcină și sunt de vină pentru senzațiile de arsuri digestive și nevoia imperioasă de a merge des la baie. O sarcină gemelară va fi o provocare dublă! Nu înseamnă că organismul tău va secreta o cantitate dublă de hormoni, dar simptomele asociate sarcinii se vor simți mai devreme și vor fi mai accentuate. Iar sarcina ta nu va putea fi un secret pentru nimeni – deja din săptămâna 8 este posibil să faci cumpărături pentru haine de gravidă. 

60% dintre femeile cu sarcină gemelară nasc mai devreme – în medie, începând cu săptămâna 35 de sarcină. Asta nu înseamnă că bebelușii tăi nu vor fi complet sănătoși, dar va fi nevoie de o atentă monitorizare pe parcursul sarcinii, pentru ca medicul să se asigure că amândoi bebelușii se dezvoltă normal și primesc suficienți nutrienți.

Alimentația în sarcina gemelară

Nu, nu vei mânca pentru trei! Greutatea în sarcină se calculează pornind de la indicele de masă corporală (BMI) din perioada de dinaintea sarcinii. Dacă te afli în limitele normale (18.5 – 24.9), atunci nu ar trebui să acumulezi mai mult de 9-15 kilograme. Nu există recomandări pentru o sarcină gemelară, dar medicii consideră că, pentru sănătatea ta și a bebelușilor, nu ar trebui să acumulezi mai mult de 13-19 kg până la naștere. Alimentația în sarcină trebuie să îți asigure un plus de 300-400 de calorii pe zi, dar din alimente sănătoase – un bol de fructe și un borcan de iaurt, de exemplu.

Sportul în sarcina gemelară

Este important să stai activă în perioada sarcinii, iar sportul are numeroase beneficii, reducând disconfortul produs de modificările hormonale și facilitând un somn odihnitor. Totuși, când ești însărcinată cu gemeni, vei fi nevoită să cobori ștacheta, chiar și atunci când ești genul sportiv. Obosești mult mai ușor și duci în plus multă greutate, iar organismul se resimte.

Posibile riscuri în sarcina gemelară 

Medicii recomandă testele de screening prenatal și în cazul unei sarcini gemelare, riscul de anomalii cromozomiale fiind mai ridicat decât în cazul unei sarcini unice. Cea mai mare îngrijorare este legată de riscul de sindrom Down. Gemenii care împart placenta (monozigoți) au riscuri crescute. Sindromul transfuzor-transfuzat – care descrie situația când gemenii primesc cantități inegale de sânge placentar și, ca atare, se dezvoltă diferit - este o complicație de temut. Indiferent de starea de sănătate a mamei, o sarcină gemelară este considerată una cu risc. Unele complicații – precum anemia – sunt comune, altele depind de istoricul medical al mamei. Riscul de diabet gestațional este, în general, de 2-3 ori mai mare, femeile însărcinate cu gemeni având și un risc crescut de preeclampsie. Tocmai de aceea, sarcina ta va fi monitorizată cu mare atenție și vei face mai des controale și investigații ecografice, pentru ca bebelușii să vină complet sănătoși pe lume.


Superioritatea Aptamil
ProNutra 1+

Aptamil
Rezervele de cafea se  pot epuiza, însă nu și  cele de Aptamil!

Rezervele de cafea se pot epuiza, însă nu și cele de Aptamil!

Noi te susținem cu super oferte, accesibile online, oricând ai nevoie!

Profită acum
2 cănițe de Aptamil  Junior/zi pentru o  dietă echilibrată

2 cănițe de Aptamil Junior/zi pentru o dietă echilibrată

Oferă-i o căniță dimineața și una seara, înainte de culcare!

Află mai multe!
Continuă să îi oferi  Aptamil Junior până  la vârsta de 3 ani!

Continuă să îi oferi Aptamil Junior până la vârsta de 3 ani!

Laptele lui trebuie să fie îmbogățit cu vitamine și minerale, diferit de cel pe care îl consumă restul familiei.

Află de ce!

Superioritatea Aptamil
ProNutra 1+

Aptamil
Rezervele de cafea se  pot epuiza, însă nu și  cele de Aptamil!

Rezervele de cafea se pot epuiza, însă nu și cele de Aptamil!

Noi te susținem cu super oferte, accesibile online, oricând ai nevoie!

Profită acum
2 cănițe de Aptamil  Junior/zi pentru o  dietă echilibrată

2 cănițe de Aptamil Junior/zi pentru o dietă echilibrată

Oferă-i o căniță dimineața și una seara, înainte de culcare!

Află mai multe!
Continuă să îi oferi  Aptamil Junior până  la vârsta de 3 ani!

Continuă să îi oferi Aptamil Junior până la vârsta de 3 ani!

Laptele lui trebuie să fie îmbogățit cu vitamine și minerale, diferit de cel pe care îl consumă restul familiei.

Află de ce!

Alătură-te și tu comunității
AptaNutricia

150.000+ de mămici mulțumite
150.000+

părinți mulțumiți

5+ experți dedicați
5+

experți dedicați

300+ articole create de experți
300+

articole create de experți

10.000+ răspunsuri anuale la întrebările mămicilor
10.000+

răspunsuri anuale la întrebările părinților

150.000+ de mămici mulțumite
150.000+

părinți mulțumiți

5+ experți dedicați
5+

experți dedicați

300+ articole create de experți
300+

articole create de experți

10.000+ răspunsuri anuale la întrebările mămicilor
10.000+

răspunsuri anuale la întrebările părinților