Back Pregătirea pentru naștere

Al doilea copil. Cum îl anunți pe fratele cel mare?

Poate că tu ești pregătită pentru al doilea copil, dar primul tău născut va avea nevoie de puțin ajutor din partea ta, pentru a se adapta la noul lui rol de frate mai mare. Uite cum să îl anunți că un al doilea copil va apărea în familia voastră, fără să se iște drame.

Indiferent ce vârstă are juniorul tău, vestea că un al doilea copil va veni în familia voastră ar putea să-l ia prin surprindere. Chiar și atunci când el a fost cel care v-a cerut insistent un frățior sau o surioară. Faptul că cel mic vă întreabă când va avea un frățior sau de ce nu faceți al doilea copil nu e întotdeauna un semn de entuziasm – te avertizează psihologii. Unii copii folosesc întrebarea ca pe un mijloc de a verifica dacă ei sunt în continuare prioritatea numărul 1 pentru părinți, mai ales dacă au colegi sau prieteni în familiile cărora a apărut un al doilea copil. Alții întreabă despre un frățior pentru că se plictisesc, nu au prieteni și cred că un frate ar fi un partener de joacă. Alții sunt, pur și simplu, curioși să afle răspunsul la întrebarea despre al doilea copil, pentru că atunci când văd în jurul lor familii cu mai mulți copii, aceasta li se pare normalitatea.

Când îl anunți pe copilul tău că va deveni frate mai mare, trebuie să ții cont, în principal, de 3 lucruri: vârsta lui, sentimentele lui și faptul că primele reacții nu sunt neapărat cele care îți indică și sentimentele lui reale la aflarea veștii.

Cum faci anunțul despre al doilea copil

Copilul tău e mai mic de doi ani

Aceasta este cea mai dificilă etapă în care un copil să primească vestea că va deveni frate mai mare. Până la vârsta de doi ani, părinții reprezintă tot universul copilului. Chiar și după primul an, când mersul îi asigură celui mic un perimetru de deplasare mai extins, copilul este extrem de atașat de mama lui și venirea unui al doilea copil în familie este percepută ca o intruziune și o nedreptate.

Ce îl ajută să se adapteze mai ușor:

La această vârstă poveștile cu imagini sunt cele care funcționează cel mai bine. Alege un moment în care copilul este odihnit și citește-i o poveste – despre un bebeluș care vine pe lume sau despre frați. Când copilul tău asociază imaginile înfățișând copii sau părinți fericiți, va primi anunțul ca pe o veste bună, iar al doilea copil în familie nu i se va părea o amenințare.

Copilul tău are 2-3 ani

Vestea despre un frățior sau o surioară stârnește la această vârstă multe sentimente contradictorii. Pe de o parte, copilul dornic de o independență din ce în ce mai mare și foarte curios să descopere lumea, este intrigat că în viața lui ar putea apărea un alt personaj. Dar în același timp, la vârsta de 2-3 ani, chiar și cel mai independent dintre copii are nevoie de părinții lui și orice încălcare a teritoriului este sancționată. Vestea este cu atât mai dificil de dat cu cât primul copil se pregătește de intrarea în colectivitate. Plecarea la grădiniță ar putea echivala pentru el, simbolic, cu o alungare din familie, pentru a face loc noului bebeluș.

Ce îl ajută să se adapteze mai ușor:

Plănuiește noul program al familiei în avans, astfel încât schimbările să fie treptate și să nu fie asociate negativ cu al doilea copil. Când bebelușul va veni pe lume vei avea mai puțin timp de povestea de seară, așa că tati poate fi de ajutor. Puteți citi alternativ povestea de seară sau chiar poate prelua el cu totul acest rol. Mutarea într-un nou pat sau chiar într-o nouă locuință trebuie, de asemenea, planificată din timp, pentru ca primul născut să aibă timp să se adapteze pe rând la noi situații și să nu gestioneze toate schimbările în același timp.

Copilul tău are 4-6 ani

Acesta este intervalul de vârstă cel mai potrivit pentru a-l anunța pe fratele cel mare că al doilea copil își va face apariția în familie. La vârsta aceasta, copiii au intrat deja în colectivitate, au învățat câte ceva despre răbdare și responsabilitate, sunt mai empatici și au propriul cerc de prieteni. Ține cont, însă, de faptul că au avut mai mult timp să fie regii familiei și s-ar putea ca un nou-venit care acaparează atenția tuturor să fie perceput ca o amenințare la ”tronul” lui.

Ce îl ajută să se adapteze mai ușor:

Pe scurt: timpul unu-la-unu petrecut cu tine. Trebuie să te asiguri că primul tău născut va avea parte de atenția ta nedivizată, măcar câteva ore din zi. Poate mergeți împreună la cumpărături, cât altcineva stă cu bebelușul. Sau poate vă faceți propriul vostru ritual dintr-o plimbare de seară. Orice moment petrecut doar cu el va fi apreciat și îi va înlătura teama de abandon, diminuând rivalitatea între frați.

La această vârstă, este important, de asemenea, să respectați sentimentele fratelui cel mare și dreptul lui la proprietate. Nu, nu este obligat să dea jucăriile bebelușului (asigurați-vă, oricum, că cele care conțin piese mici nu sunt la îndemâna celui mic) și are tot dreptul să se supere când el îi strică un lucru.

Copilul tău are peste 7 ani

>Nu te mira dacă va primi vestea cu indiferență. Nu înseamnă cu nu îi pasă că un al doilea copil va apărea în familia lui, ci doar că nu știe cum să își exprime (re)sentimentele. Reacțiile ”cool” pot fi doar de fațadă și pot ascunde furtuni emoționale puternice. Chiar dacă este copilul cel mare, este încă un copil și are nevoie de atenția voastră.

Ce îl ajută să se adapteze mai ușor:

Lasă-l să se implice în mici treburi ale casei sau să te ajute cu bebelușul, fără să îl transformi în bonă! La vârsta școlară copiii se simt bine atunci când pot duce la bun sfârșit o sarcină. Rolul de protector al fratelui cel mic îi va plăcea și atât timp cât acesta îi va respecta drepturile (asigură-te că o va face!), copilul tău se va adapta ușor la venirea pe lume a bebelușului. Ai grijă să organiezi programul bebelușului, astfel încât fratele cel mare să aibă timp și liniște pentru teme, somn și activități extrașcolare.


Superioritatea Aptamil
NUTRI-BIOTIK

Special conceput să susțină sistemul imunitar al copilului tău în fiecare etapa de vârstă

Aptamil
Rețetă avansată

Rețetă avansată

Inspirată de 50 de ani de cercetare avansată a laptelui matern

Imuno-Nutrienți

Imuno-Nutrienți

Vitaminele C&D, în cantitățile adecvate vârstei, contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar

Nutri-Fibre

Nutri-Fibre

Mixul nostru unic de oligozaharide GOS/FOS2 și 3’-GL3 – o oligozaharidă cu structură identică celei regăsite în laptele matern

Fără ulei de palmier adăugat

Fără ulei de palmier adăugat

Susținut de Societatea Română de Pediatrie

Susținut de Societatea Română de Pediatrie

Superioritatea Aptamil
NUTRI-BIOTIK

Special conceput să susțină sistemul imunitar al copilului tău în fiecare etapa de vârstă

Aptamil
Rețetă avansată

Rețetă avansată

Inspirată de 50 de ani de cercetare avansată a laptelui matern

Imuno-Nutrienți

Imuno-Nutrienți

Vitaminele C&D, în cantitățile adecvate vârstei, contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar

Nutri-Fibre

Nutri-Fibre

Mixul nostru unic de oligozaharide GOS/FOS2 și 3’-GL3 – o oligozaharidă cu structură identică celei regăsite în laptele matern

Fără ulei de palmier adăugat

Fără ulei de palmier adăugat

Susținut de Societatea Română de Pediatrie

Susținut de Societatea Română de Pediatrie

Alătură-te și tu comunității
AptaNutricia

150.000+ de mămici mulțumite
150.000+

părinți mulțumiți

5+ experți dedicați
5+

experți dedicați

300+ articole create de experți
300+

articole create de experți

10.000+ răspunsuri anuale la întrebările mămicilor
10.000+

răspunsuri anuale la întrebările părinților

150.000+ de mămici mulțumite
150.000+

părinți mulțumiți

5+ experți dedicați
5+

experți dedicați

300+ articole create de experți
300+

articole create de experți

10.000+ răspunsuri anuale la întrebările mămicilor
10.000+

răspunsuri anuale la întrebările părinților